“In urma cu 4 ani am fost diagnosticata cu boala Crohn. La început nu știam ce înseamnă si ce o sa mă aștepte. Am început sa mă documentez, sa citesc. Atunci când am înțeles, a fost momentul în care am simțit cum multe din visele mele s-au năruit. Din afara pare simplu, însă lupta cu aceasta boala, mai ales la început, când nu știi ce presupune, te macină zi de zi și te face sa simți ca momentele grele nu vor mai trece vreodată. Cu timpul am realizat ca dacă ma împotrivesc nu voi rezolva nimic, din contra boala va fi cea care ma va învinge, iar eu nu vreau asta. Vreau sa fiu eu cea care câștiga lupta! Așa ca am ales sa trăiesc ceea ce viața mi-a oferit, am învățat sa accept boala și sa o consider parte din mine și sa consider ca sunt specială, am învățat sa accept ajutorul necondiționat al familiei și al prietenilor, sa profit de fiecare clipa și sa nu ma gândesc ca mâine poate fi rau. Chiar dacă la început poate părea imposibil, eu am învățat sa trăiesc pentru mine, iar “atunci când nu mai pot, mai pot puțin!”

Boala intestinala inflamatorie. Pana acum 4 ani nici macar nu stiam de existenta acestei afectiuni. Povestea mea incepe in noiembrie 2015... cu un program foarte dezordonat si o alimentatie la fel de dezordonata, au inceput scaunele "urgente" in metrou, spre locul de munca.. am ajuns la un medic gastroenterolog, apoi am facut cunostinta cu colonoscopia, despre care toata lumea povestea terifiata. Imediat dupa am aflat si ce este aceea o boala intestinala inflamatorie.. picase cerul pe mine, se crapase pamantul si eu urma sa cad in el. In fine, acest medic a recomandat schema clasica cu un consult minim. Minuni in primele zile, saptamani, luni.. consultatiile se tineau doar pe Whatsapp.. am urmat tratamentul in acest fel pana la inceputul lui 2019... pusee frecvente, doua poate chiar trei pe luna. Viata mea era legata de toaleta, totul era un calvar... pana la inceputul lui 2019 cand pot spune ca a rasarit soarele pe strada mea....cel mai frumos rasarit pe care eu l-am vazut vreodata... atunci am ajuns la Spitalul Colentina unde nu s-a mers pe "vechiul whatsapp" ci pe "sa vedem", "sa punem mana" ca sa stim ce putem face. Astazi pot manca si bea orice, ma simt un om aproape normal, zic aproape pentru ca simt ca mai e putin pana scap definitiv si revin la viata unui om fara BII. De cand am cunoscut echipa de la Colentina am avut sansa sa particip si la o intalnire medici-pacienti, o alta realizare as putea spune a "familiei" de la Colentina... pot spune cu mana pe inima ca acesti oameni minunati, care poate au fetele incruntate, mult prea serioase la prima vedere (e normal... sunt sute de oameni cu probleme mai mari sau mai mici pe holul lor) mi-au salvat viata...poate parea exagerat, dar sa revii la normal, sa poti sa te deplasezi fara grija, sa faci o drumetie sau o simpla plimbare prin parc... este o viata redata.... VA MUTUMESC!!! Exista viata si dupa BII!!!”